Transparență

Dovezile cazurilor de coronavirus care stau la baza statisticilor oficiale precum și dovezi cu privire la veridicitatea deceselor de COVID-19.

Justiție

În cazul în care se dovedește că statisticile oficiale și decesele consemnate pe coronavirus nu sunt reale, Frontul Civic Unit cere pedepsirea tuturor părților care au făcut uz de fals și au comunicat date eronate către populație. 

Dreptate

Pedepsirea tuturor făptuitorilor care au încălcat legile și Constituția prin instituirea decretului stării de urgență și a tuturor măsurilor ulterioare acestuia, precum și cel al stării de alertă, cu complicitatea Parlamentului.

Parlamentarii ar fi trebuit să își ceară scuze imediat poporului pe care îl reprezintă și ale cărui interese aveau datoria să le protejeze. Cea mai bună cale de a-și cere scuze ar fi fost moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban și suspendarea Președinteui Iohannis pentru abuz în serviciu și vătămare gravă a drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor români. Nu au făcut-o. Așadar, oamenii cer demisia Președintelui, a Guvernului și sancționarea parlamentarilor complici la emiterea și impunerea decretelor și OUG-urilor ilegale care au încălcat și confiscat drepturile românilor, permițând abuzurile din perioada stării de urgență și a stării de alertă.

Sancționarea tuturor celor care se fac complici ai infracțiunilor mai sus menționate: instituțiile publice, medicii corupți care au făcut uz de fals pentru falsificarea statisticilor, canalele oficiale de comunicare. 

Libertate Medicală

Anularea tuturor acordurilor semnate de România cu OMS, organizație finanțată de filantropi ale căror interese sunt impuse abuziv la nivel global. OMS a primit deja un ”vot de neîncredere” din partea SUA, care și-a retras sprijinul financiar acordat acestei organizații și a încheiat recent orice colaborare.  Tanzania s-a retras la rândul ei, iar acum OMS este chestionată de către Australia și Germania pentru modul suspect în care a declarat și a gestionat presupusa pandemie de COVID-19.
Nu suntem de-acord cu aplicarea unor măsuri dictate de o organizație îndoielnică ce are în spate interese financiare private și care a declarat stare de pandemie fără a avea un temei real.