Juridic

După ce ai citit manifestul, ai făcut solicitarea pentru informații de interes public ale pLandemiei și ai semnat petiția, este momentul să sesizezi organele abilitate să dispună de anchetarea și condamnarea oficialilor României pentru Genocid.

Este foarte simplu și absolut fiecare cetățean este îndreptățit să facă acest lucru. Hai să punem presiune pentru a le atrage atenția că suntem cu ochii pe ei și nu putem fi mințiți, abuzați și desconsiderați așa ușor.
Procedura și documentele de mai jos au valoare și suport juridic iar organele abilitate cărora se adresează sunt obligate să ia în considerare sesizările.
Aceasta nu este o plângere ci are caracter de sesizare. Practic, ea nu are implicațiile procedurale ale unei plângeri penale ci are scopul de acțiune civică îndreptățită a cetățeanului de a sesiza organele abilitate legat de o neregulă, încălcare a legii, șamd.
Din acest motiv, elementul cheie al acestei acțiuni este aplicarea ei de către o masă de oameni cât mai mare. Doar în acest fel ea va avea ecou și un efect. Iată mai jos care sunt pașii de urmat:

  1. Descarcă modelul de sesizare și arhiva anexelor apăsând pe butoanele de mai jos cu numele “Descarcă Sesizare” și “Descarcă Anexe”.
  2. Completează sesizarea în mod corect cu datele care lipsesc.
  3. Atașează sesizarea și arhiva unui mail nou.
  4. Pune-i titlul Sesizare pentru dispunerea de anchetare și condamnare a oficialilor României pentru Genocid
  5. Adaugă la destinatar adresele sesizare@mpublic.ro, pm_apel@mpublic.ro, anticoruptie@pna.ro, diicot@mpublic.ro, petitii@avp.ro
  6. Dă-i send! Dacă nu primești răspuns, insistă cu noi mesaje.

Dacă nu cerem dreptate, nu o vom avea niciodată.